O secundă cu Florin Piersic

O secundă cu Florin Piersic
Ana-Maria Păunescu
Publicat: 08/05/2024, 09:34

La întâlnirile față în față, Florin Piersic parcă nu mai încheie poveștile, trece, atât de coerent, de la un gând la altul, de la o lacrimă la alta, încât orice dialog durează mult, se întinde pe deasupra timpului și nu ajunge să fie contorizat de niciun fel de numărătoare.

Unii dintre noi, mai puțin sensibili, cu ochii mereu pe un ceas care oricum nu merge bine, au ajuns să facă bancuri despre cât de mult vorbește Piersic, despre cum nu pune punct final frazelor și amintirilor. Nu l-a deranjat nici măcar asta, în spectaculoasa lui apariție pe scena vieții. A continuat să povestească, să dea și altora din câte știe, din câte a trăit, până acum, în aproape 90 de ani existență.

Aseară, pe mai toate posturile de știri, vestea că Florin Piersic a fost adus cu un elicopter al SMURD de la Cluj-Napoca la București, pentru un tratament cât mai bun și pentru intervenții medicale de cea mai înaltă generație, ocupa benzile roșii, galbene, umplea ecranele fără niciun fel de socoteală.

Nu mai vorbește prea mult Florin Piersic? Aveți timp de dumnealui? Aveți loc, în prime-time, cum se tot spune, pentru a-l arăta, în imagini care n-ar trebui difuzate la televizor, din respect pentru un om care nu s-a arătat niciodată altfel decât impecabil, pentru a-l lăsa să se exprime, chiar atunci când el nu vă cere asta? Sigur, niște imagini furate cu un elicopter și o ambulanță întotdeauna vor ține în fața ecranului mai mulți iubitori de bârfe decât chipul clar al unui uriaș al scenei românești, interpretând un rol sau recitând o Repetabilă Povară. Sigur, sigur, totu-i socoteală.

La cea mai recentă întâlnire, din 8 aprilie, de la Cluj-Napoca, Florin Piersic m-a primit, împreună cu fetița mea Alexandra și cu cărțile mele de poezie, la Casa Studenților, unde urma să joace, pentru a nu știu câta oară, cu sala arhiplină, „Străini în noapte”.

Am făcut o prezentare de carte în foaier și am avut întâlnire cu cei câțiva prieteni din Cluj Napoca, pe care reușiserăm, împreună, să-i adunăm sub semnul artei și al literaturii. Era bine, era în picioare, era atât de prezent! Dar nicio televiziune nu se înghesuia atunci să-i facă poze, să îi ia vreun interviu. Se face azi o lună de atunci și camerele de luat vederi se îmbulzesc printre gratii de spitale. Să afle primii cum se mai simte Piersic, cum e cu infecția la genunchi, cum e cu stimulatorul cardiac.

Suntem blestemați să nu știm să iubim la timp! Suntem sclavii unor ecrane care ne vând imagini false și din care, în fond, nu avem nimic bun de învățat. Am făcut, pe 8 aprilie, câteva planuri cu domnul Florin Piersic, cu maestrul, cum nu-i place să i se spună. Avem de dus la bun sfârșit multe idei frumoase. Și cred în forța inepuizabilă din spatele unui trup firav care a ajuns la 88 de ani și care a marcat toate scenele pe care a urcat și toate viețile prin care a trecut.

Va fi bine, ne rugăm să fie bine! Pentru că lumea asta e deja atât de urâtă încât nu știu cum ne vom obișnui, de la un punct încolo, să nu mai avem în fața cui pleca privirea, în semn de respect, ca la o binecuvântare.

E nevoie de dumnealui. E timp pentru Florin Piersic. Poate să vorbească o oră sau zece. Suntem aici, datori și onorați să-l putem asculta. Pe ceilalți, care nu înțeleg nici scurtul buletin meteorologic, dați-i afară din orice cameră a casei sau a inimii. E prea scurtă secunda, e prea scurtă! Vă așteptăm acasă, domnule Piersic! Dumneavoastră nu aveți vârstă. Dumneavoastră, nu.


Citește și:

Nasty, viaţă de film

Revine moda cenzurii?

Vară în aprilie

La Câmpulung Moldovenesc

Ana-Maria Păunescu
Ana-Maria Păunescu s-a născut pe 25 decembrie 1990, în București, într-o casă cu poezie și aer de Crăciun. După ce a terminat liceul Cervantes mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Statul îți IA BANII. Românii n-au dreptul la ei, deși i-au câștigat corect. Nu poți...
Calendarul pensiilor în luna decembrie. Când vin banii. Schimbare anunțată de Ministerul Muncii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar